Celulita – dusmanul multor femei

Celulita constituie o inflamatie a celulelor adipoase-  adevarate camari cu posibilitate de stocare nelimitata a grasimilor !- care creaza aspectul de „coaja de portocala” .Este grasimea care se afla in tesuturile conjuctive de sub piele. Se asociaza cu marirea in volum a celulelor grase, cu acumularea de lichide in celule si cu inflamatii locale.

Cauzele care duc la aparitia celulitei : alimentatia necorespunzatoare, tulburari hormonale, afectiuni ale glandei tiroide, sedentarism, predispozitie genetica, tratamentul cu anticonceptionale, etc.

Celulita apare si la persoanele slabe iar odata cu inaintarea in varsta, cand elasticitatea pielii scade, ea devine mai evidenta. Se formeaza cu predilectie la nivelul coapselor, feselor si abdomenului si este „privilegiul” femeilor.

Exista 3 tipuri de celulita:

  1. celulita apoasa– se datoreaza in general retentiei de apa si are drept cauza dezechilibrele hormonale si o proasta circulatie sanguina si limfatica. Este moale si de obicei persoanele slabe prezinta acest tip de celulita.
  2. celulita adipoasa– se datoreaza excesului ponderal, este moale si daca strangeti zona nu doare.
  3. celulita fibroasa– este celulita instalata de mult timp, se datoreaza in principal lipsei de activitate fizica, este compacta, dureroasa la strangere si are o culoare vinetie. Apare atat la femeile cu o greutate mai mare cat si la cele slabe si este cel mai greu de ameliorat.

Cum tratam, cum putem reduce efectul de „coaja de portocala”?

Sunt 3 lucruri esentiale cand vrem sa ardem celulita: dieta sanatoasa, exercitiile fizice si tratamentele anticelulitice.

Dieta trebuie sa fie:

  • bogata in legume si  fructe crude cat mai diverse, cereale integrale, apa, ceaiuri, sucuri naturale de legume si fructe (nu in exces), supe de legume si zarzavaturi
  • redusa in proteine animale si grasimi
  • fara alimente prajite, dulciuri, sucuri din comert

Exercitiile fizice care consolideaza muschii picioarelor, feselor, abdomenului ca inotul si mersul pe bicicleta sunt de mare ajutor.

Tratamente anticelulitice :

  • masajul anticelulitic, manual sau endermologic(lipodermoaspiratie)- remodeleaza aspectul tesutului adipos, imbunatateste circulatia sanguina si limfatica
  • creme anticelulitice aplicate zilnic, dimineata, dupa dus. Exista pe piata o varietate de creme, cu preturi variate in functie de componentele active si concentratia lor: cafeina, extact de iedera, castan, ardei iute, alge marine, resveratrox, L-carnitana, etc
  • impachetarile corporale la cald sau la rece
  • electrostimularea
  • dusul scotian- alternarea apei calde cu apa rece la dus stimuleaza tonificarea pielii, prin imbunatatirea circulatiei sangelui la nivelul tesuturilor.

Chiar daca nu putem scapa definitiv de celulita putem lupta sa o estompam astfel incat sa obtinem o varianta mai buna a aspectului nostru fizic.

About the Author

You may also like these