Alimentatia in sezonul rece

Pentru a face fata schimbarilor pe care le aduc cu ele anotimpurile reci,trebuie sa avem grija, in primul rand, de alimentatie. Alimentatia are un rol determinant pentru sanatatea noastra, de aceea ea  trebuie sa fie diversificata, adecvata varstei si trebuie adaptata in permanenta nevoilor calorice, iar o alimentatie adecvata ne va ajuta  sa suportam mai usor sezonul rece.

Organismul are nevoi speciale in acesta perioada, astfel ca  este important sa stim care sunt acele alimente pe care trebuie sa le includem in dieta zilnica .

  1. Supele si ciorbele sunt o alegere foarte buna toamna și iarna. Pe de o parte, furnizeaza caldura corpului, iar pe de alta parte, facilitează o hidratare imediata. Ele sunt combinatia perfecta dintre glucidele din legume si fainoase (taitei), proteinele din carne sau leguminoase (fasole, linte), vitaminele B din bors si vitamina C din sucul de rosii si verdeturi(patrunjel, leustean).
  2. Produsele lactate, cat mai diverse, nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic fiindca furnizeaza proteine de calitate superioara si sunt principala sursa alimentara de calciu. Iaurturile probiotice, cum sunt cele care contin tulpina L Casei Imunitass, ne sustin sistemul imunitar deoarece asigura un bun echilibru al florei intestinale si ne ajuta sa facem fata mai bine agentilor patogeni care ne asalteaza in sezonul rece.
  3. Pestele trebuie consumat cat mai des, pentru ca este o importanta sursa de proteine si acizi grasi esentiali omega- 3 (cu efect protector cardio-vascular).Proteinele au rol structural si sunt vitale constituirii celulare, hormonilor, enzimelor si anticorpilor. Fara o cantitate adecvata de proteine (animale sau vegetale) la fiecare masa, nu putem functiona normal, devenim apatici, obositi si deprimati. Proteinele animale sunt cele care au un continut optim de aminoacizi esentiali. Acestea se regasesc in carne, peste, oua si in lactate. Surse bune de proteine sunt: leguminoasele (fasole, linte,mazare, naut),ciupercile, fructele oleaginoase, semintele si anumite cereale.
  4.  Legumele și fructele protejează sistemul imunitar prin continutul ridicat de vitamine, minerale, fitonutrienti si fibre. Procurati din pietele locale radacinoasele (morcov, telina, sfecla, patrunjel, cartofi), varza alba si varza rosie, ciuperci, ridiche neagra, dovleac iar la capitolul fructe bazati-va pe mere, pere, pe fructe de padure si catina (congelate) dar si pe citrice, kiwi, banane.
  5. Cerealele integrale (grau, secara, ovaz), orezul integral, pastele integrale consumate zilnic, in cantitate limitata, sunt o sursa de fibre esentiale pentru un sistem digestiv sanatos, dau senzatia de satietate si ajuta la mentinerea greutatii normale. Trebuie sa se evite consumul de produse rafinate, bogate in faina alba, zahar, margarina pentru ca acestea ofera energie doar pe termen scurt. In plus, in cazul in care sunt consumate pe termen lung, pot determina surplus ponderal sau chiar perturbari metabolice.
  6. Probioticele- se cunoaste ca imunitatea vine din interiorul tubului digestiv. Probioticele se regasesc în proporţie de 70-80%  la nivelul intestinului unde intra în compoziţia florei intestinale, au rol în împiedicarea dezvoltarii microorganismelor patogene care pot cauza infecţii si  cresc raspunsul imunologic al intestinului, întarind capacitatea noastră de a ne apara. Acestea se regasesc în special în alimente obţinute în urma fermentarii: iaurtul, kefirul, varza murata, castraveţii muraţi.
  7. Condimentele favorizează funcția vasodilatatoare a corpului, în legatura directa cu termoreglarea. Consumul de piper, cuișoare, scorțișoară, curcuma , chili, contribuie la creșterea temperaturii corporale. Usturoiul favorizeaza producerea de anticorpi. Ghimbirul are  proprietaţi antiinflamatoare şi antibacteriene.Condimentele înseamnă un dublu beneficiu pentru sănătate, pentru că sunt potențatori de gust, ceea ce facilitează reducerea consumului de sare.
  8. Infuziile sau ceaiul, ca și condimentele, ajută la menținerea unei temperaturi corporale ridicate si au componente care favorizează și potențează funcționarea sistemului imunitar .

 

 

About the Author

You may also like these