Linte verde cu orez

20150824_141503Lintea este o sursa buna de proteine si e usor de gatit. O ceasca de linte gatita contine mai mult de 17 grame de proteine, in conditiile in care necesarul zilnic pentru o femeie, de exemplu, este de 40-50 de grame.


Lintea verde este considerata cea mai gustoasa varietate dintre soiurile de linte, iar boabele isi pastreaza forma la fiert, de aceea este indicata sa fie folosita la salate sau preparata ca pilaf.

Este una dintre leguminoasele cele mai usor de digerat, in amestec cu orez si legume alcatuieste un meniu  bogat în proteine si sarac în grasimi si are un conţinut exceptional de  fibre alimentare.

 

Ingrediente:

-linte
-orez integral
-ceapa
-usturoi
-curry
-sare, piper, ardei iute

Preparare:

Pentru a o pregati mai usor o pun la inmuiat cateva ore, arunc apa, schimb o apa la fiert, pun sare si o lingurita de ulei spre sfarsitul fierberii. Timp total de fierbere 15 -20 min. De obicei pun la fiert 500 g linte si ulterior o portionez in cat consider necesar pentru o masa(restul la congelator).

Calesc ceapa si usturoiul  in ulei cu apa, adaug lintea fiarta, jumatate lingurita de curry- este condimentul esential pentru a obtine o aroma deosebita, piper, ardei iute taiat rondele(dupa gust).

Se adauga apoi orezul integral fiert in prealabil in apa cu sare, amestec, mai las 1 min, pun ardei gras rosu taiat cubulete mici si inchid focul.

Se poate folosi si ca garnitura dar eu o prefer ca fel de mancare principal, alaturi de o salata generoasa.

Pofta buna!

About the Author

You may also like these