S.O.S. grasimea abdominala!

grasime abdominala“Colaceii”din jurul talie multora ne dau batai de cap.

Cu totii avem grasime abdominala, chiar si  cei care par slabi sau cu abdomenul plat.O parte din grasimea corpului este distribuita sub piele, iar o alta parte se gaseste in jurul organelor interne( inima, ficat, etc) si se numeste grasime viscerala.

Acest tip de grasime poate trece neobservata dar ea reprezinta un dusman ascuns deosebit de periculos pentru sanatate deoarece constituie factor de risc al  bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat si a anumitor forme de cancer. Este mult mai periculoasa decat celulita.

Factorii care determina acumularea de grasime abdominala/viscerala:

  •  varsta: odata cu inaintarea in varsta metabolismul devine mai lent, arde mai greu caloriile, iar cresterea in greutate este strans legata de cresterea circumferintei taliei. Din pacate, observam ca pe zi ce trece grasimea abdominala devine  o problema acuta si pentru tineri.
  •  sedentarismul: in general,  lipsa oricarei forme de miscare si, in special, lipsa exercitiilor care intaresc muschii abdominali duc la modificarea formei siluetei. Este nevoie de un program de exercitii specifice, care sa creasca masa musculara si sa determine cresterea activitatii metabolice.
  • alimentatia neadaptata nevoilor organismului: consumul crescut de grasimi  de provenienta animala, de dulciuri concentrate, alimente intens procesate
  • modificarile hormonale din perioada menopauzei predispun femeile la crestere in greutate, mai ales in jurul taliei.
  • lipsa unui program de somn adecvat: un  studiu efectuat pe durata a 16 ani, la care au participat aproape 70.000 de femei a demonstrat ca femeile care au dormit 5 ore sau mai putin pe noapte au fost cu 30% mai predispuse de a creste in greutate decat acelea care au dormit 7 ore
  •  predispozitia genetica: sunt persoane predispuse de a acumula grasimea in jurul taliei- structura corporala tip mar. Pentru aceste persoane, micsorarea dimensiunii taliei este o misiune mai dificila, datorita componentei genetice care le defineste structura.
  • stresul: hormonul eliberat in conditii de stres, cortizolul, este corelat cu cresterea masei de grasime abdominala/viscerala

Cum putem afla daca avem grasime abdominala/viscerala?

  • prin  masurarea circumferintei taliei putem avea un prim indiciu. Astfel,  valorile normale pentru femei ar trebui sa se situeze sub 80 cm, iar la barbati sub 94 cm. Valori ce depasesc 88 cm la femei si 102 cm la barbati prezinta risc crescut pentru sanatate.Un alt criteriu, mai simplu, presupune ca circumferinta taliei sa nu depaseasca jumatate din inaltimea ce o ai.
  • cu ajutorul unui analizor cu bioimpedanta, in cabinetele de nutritie,  se poate determina masa de grasime corporala precum si nivelul de grasime viscerala. Masa grasa totala a unei femei aflata intre 18-39 de ani ar trebui sa se situeze intre 21-33% din greutatea corporala, iar a unui barbat la aceeasi categorie de varsta, intre 9-20%din greutatea corporala.

 Ce putem  face?

1. in primul rand trebuie sa ne revizuim alimentatia.

Trebuie sa adoptam o dieta echilibrata care sa contina un aport adecvat de proteine (oua, peste, carne slaba, lactate cu continut redus de grasimi, mazare, fasole, ciuperci), grasimi bune (ulei de masline, avocado), legume cu generozitate, fructe ( grapefrui, mere, pere, fructe de padure), cereale integrale.

Aportul optim de fibre ( 30 gr/zi) duce la scaderea in dimensiune a taliei. Surse de fibre alimentare: cerealele  integrale, leguminoasele( mazare, fasole, linte), legumele, fructele, fructele oleaginoase( fistic, migdale).

Foarte importanta este si o buna hidratare 1.5-2l apa/zi.

2. respectarea unui program de somn de 7-8 ore pe noapte

3. exercitii fizice destinate zonei abdominale

4. controlul stresului

5. identificarea unor eventuale patologii ce dau rezistenta la scaderea in greutate

Chiar daca pentru unele persoane aspectul fizic nu este un factor suficient de motivant pentru a urma un program de scadere in greutate, este important  sa se  tina cont de riscurile pe care le implica grasimea abdominala, respectiv o circumferinta abdominala crescuta.

About the Author

2 thoughts on “S.O.S. grasimea abdominala!

Comments are closed.

You may also like these